Despre Sebeş

OBIECTIVE TURISTICE SEBEŞ

RÂPA ROŞIE

sebes21
Monument unic al naturii in Europa, este situata la doar 3 km de orasul Sebes, pe drumul ce leaga aceasta localitatea de satul Daia Romana, in partea de nord. Rapa Rosie este o rezervatie geologica cu o suprafata de 10 ha. Peretii sai au inaltimi cuprinse intre 80 si 100 m. Apa ce sapa in lutul colinei in jur de 60 milioane de ani, lasa in urma trecerii ei forme ciudate: coloane, turnuri, piramide, toate de culoare rosiatica. Hauri adanci se deschid in stanga si dreapta, iar apa de ploaie formeaza paraiase sangerii, care se pravalesc in fundul vagunilor cu un zgomot sinistru. Pasarile au sapat in lut zeci si zeci de gauri.
Coborarea spre pod, peste apa Secasului atrage atentia asupra tunelurilor sapate de apa de ploaie, care cu timpul se surpa formand santuri enorme.

DOMENIUL SCHIABIL ŞUREANU

C_3-a
Domeniul schiabil Sureanu este o alta atractie turistica unde se pot practica sporturile de iarna pe partii de schi nou infiintate. Domeniul de schi este una din perlele turistice inca ascunse ale zonei, beneficiind de un cadru natural pitoresc si o locatie deosebita. Domeniul de schi are un potential turistic extraordinar fiind retras in coasta muntilor Sureanu. Pe timpul iernii, domeniul de schi reprezinta un punct de atractie pentru cei ce practica sporturile de iarna. În restul anotimpurilor, zona atrage pe doritorii de drumetii , dar si pe cei ce cauta o oaza de liniste, lumina si aer curat, calitati pe care Valea Frumoasei si Lacul de la Oasa le pun la dispozitie cu generozitate pe tot parcursul anului.

Traseul cel mai sigur pe care vi-l recomandam pentru a ajunge la partiile de schi este: Sebes – Sugag – Oasa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniu schiabil

Distanta intre Sebes si partiile de schi este de 80 km. Altitudinea la care sunt situate partiile de schi este de aproximativ 1600 de metri. Domeniul de schi dispune de 7 partii de schi de diferite dificultati, cu lungimi cuprinse intre 600 si 1700 de metri unde se poate schia in conditii foarte bune. Drumul pana la partie este relativ bun, dar in perioada de iarna este necesara echiparea rotilor cu lanturi de zapada.

CETATEA CĂPÂLNA


Inaltata pe timpul domniei lui Burebista, cetatea de la Capalna si-a incetat existenta printr-un incendiu de proportii in timpul razboaielor daco-romane. Situata la 18 km de Sebes, cetatea dacica cu ziduri de piatra domina valea Sebesului.

Drumul spre cetate urca lin pe langa gospodariile oamenilor, pe langa meri plini de fructe si capite de fan parca desprinse dintr-un tablou, apoi pe marginea unei paduri, pentru ca sa se transforme brusc intr-un urcus printr-o padure deasa si inalta. Asezata ca o caciula care acopera varful dealului, cetatea ofera un peisaj unic presarat cu lacuri de acumulare si case locuite de localnici.

Localitatea Sebes, situata într-o regiune depresionara, aproape de varsarea Secasului în râul Sebes, se înscrie în categoria celor mai importante orase din sud- vestul Transilvaniei. Datorita unui cadru natural primitor si a asezarii sale la întrepatrunderea unor importante cai de comunicatii (15 km pâna la Alba Iulia si 55 km pâna la Sibiu), zona Sebes a fost locuita înca din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice au scos la iveala obiecte din epoca neolitica (Cultura Vinca- Turdas) si din eneolitic (Cultura cu ceramica pictata de tip Petresti). În epoca metalelor, aici se dezvolta importante comunitati apartinând Culturilor Cotofeni, Wietenberg, Noua si primei vârste a fierului (Hallstatt). Din cea de-a doua vârsta a fierului (Latene), descoperirile abunda, cel mai important sit descoperit fiind cel de la Capâlna (la circa 18 km sud de Sebes) unde, pe dealul Ghergheleu, la o altitudine de 610 metri, se afla o importanta cetate dacica, parte componenta a sistemului defensiv din Muntii Orastiei. Dupa cel de-al doilea razboi dintre romani si daci, zona Sebesului s-a aflat în sfera de influenta a Apulumului roman, alaturi de alte asezari, „villae rusticae”, care erau legate între ele printr-o retea de drumuri. Numeroase descoperiri arheologice (monede, ceramica, monumente funerare, opaite, caramizi purtând stampila Legiunii a XIII-a Gemina, etc.) atesta prezenta civilizatiei romane pe aceste meleaguri. Dovezi ale prezentei populatiei autohtone în zona Sebes în secolele IV- VI sunt atestate arheologic la Sebes, Daia Româna, Lancram, Petresti, Pianu de Jos si Ghirbom. Perioadei feudalismului timpuriu îi corespund descoperirile de la Sebes, Daia Româna, Ghirbom, Gârbova si Blandiana. Denumirea de Sebes (sebis= repede ), folosita pentru prima data în Evul Mediu timpuriu, provine de la râul de munte care strabate localitatea. Datorita faptului ca localnicii se foloseau de forta hidraulica a râului, colonistii sasi veniti în Transilvania înca din a doua jumatate a secolului al XII-lea au dat localitatii numele de Mühlbach (râul morilor). Prima mentiune documentara a Sebesului, „Terra Sebus”, dateaza din 1224. În 1245, Papa Inocentiu al IV-lea emite un act prin care îl împuterniceste pe preotul Teodosie din Mallembach (Sebes) sa strânga venituri din mai multe parohii pentru reconstructia orasului distrus de marea invazie tatara din anii 1241-1242.

Ca si în cazul altor asezari urbane din Transilvania, orasul Sebes a fost întemeiat de catre colonistii germani, adusi de regalitatea maghiara, din nevoia consolidarii dinastiei regilor arpadieni, pentru paza granitelor de sud ale imperiului. La 1301, localitatea apare în documente sub denumirea de „Sebus”, iar la 1341 este mentionat „Civitas Sebus”. Patriciatul orasenesc îsi impune încet controlul asupra organizatiilor teritoriale sasesti. În secolul al XIV-lea apar scaunele sasesti (organ de conducere administrativ si juridic local). În acest context, scaunul sasesc de Sebes (Sedes-Sebus) este amintit la 1303, fiind al doilea scaun sasesc aparut cronologic dupa cel al Sibiului. În fruntea sa se afla un jude regal (judex regis) si un jude scaunal (judex sedis, judex terrestris), care judeca pricinile. Orasul Sebes avea ca stema un scut cu un leu încoronat. De retinut faptul ca doar orasele regale aveau dreptul de a-si pune pe blazon si coroana. Sebesul medieval era condus de un Sfat, „Magistrat”, compus din 12 jurati, oraseni înstariti, în frunte cu judele regal, alaturi de care apare si judele orasenesc- Bürgermeister, Magister, Civitas- si administratorul- Hann, Villicus. Datorita prosperei activitati laice si ecleziastice Sebesul va fi prima urbe din Transilvania care obtine în anul 1387, de la Regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a se înconjura cu zid de piatra. Cetatea care înconjura orasul medieval a fost ridicata în mai multe etape, având turnuri de aparare aflate în întretinerea breslelor si patru porti de acces. Importanta economica a Sebesului este dovedita documentar prin faptul ca Sebesul figureaza printre primele cinci orase în Transilvania, alaturi de Sighisoara, Orastie, Sibiu si Brasov, care beneficiaza de reînnoirea, la 9 noiembrie 1376, de catre regele Ungariei, a statutului breslelor.

Documentul respectiv precizeaza ca la Sebes existau 19 bresle. În secolele urmatoare sporeste numarul, importanta si aportul breslelor la organizarea administrativa, juridica si militara a orasului. În urma luptei de la Nicopole (1396), Sebesul si alte câteva localitati au fost date de regele Ungariei comandantilor Mihai si Solomon din Sighisoara, ca rasplata, acestea pierzându-si astfel caracterul de orase libere. Sebesul si-a redobândit acest drept în anul 1438, sub amenintarea turceasca. Ca urmare a atacului turcesc din 1438, întreg sudul Transilvaniei este devastat. Sebesul este pradat, incendiat, distrus de sultanul Murrad al II-lea, iar multi locuitori ai urbei sunt ucisi si dusi în robie. Din grupul de localnici care au rezistat pâna la sfârsitul bataliei facea parte si un elev, cunoscut sub denumirea de Studentul din Romos. Turnul Studentului (sau al Breslei Croitorilor) a ramas de atunci pentru localnici un simbol al rezistentei împotriva dusmanilor. Studentul din Romos descrie modul în care a fost dus in robie de catre turci, vândut si închis de mai multe ori, pâna când a fost eliberat de ultimul sau stapân, în „Tratat despre datinile, moravurile, conditiile de viata si rautatea turcilor”. Lucrarea respectiva, a aparut în prima editie la Roma în anul 1475 si a fost tiparita, în 100 de ani, în 25 de editii. Numeroase alte atacuri turcesti vor mai pustii orasul si zona limitrofa. În anul 1479, la începutul luptei împotriva armatei turcesti, nobilimea se retrage între zidurile cetatii „Saxobanya”, identificata cu cea a Sebesului. Interventia salutara a lui Pavel Chinezul face ca soarta luptei sa fie întoarsa în favoarea crestinilor, apele Muresului înrosindu-se de multimea victimelor, la lupta participând, sub stindard crestin, români, sasi si maghiari. Primejdia otomana si evenimentele petrecute l-au determinat pe voievodul Transilvaniei, Stefan de Tileag, sa ordone, în vara anului 1491, unui consilier din Sebes, sa-i pregateasca pe toti locuitorii pentru o eventuala noua incursiune otomana. Matei Corvin, regele Ungariei, reînnoieste Sebesului, printr-un document, dreptul de a-si reface fortificatia, grav deteriorata în anii 1480, 1482 si 1493. Lucrarile exterioare vor fi definitivate în anii 1505-1506. Dupa înfrangerea de la Mohacs (1526) si transformarea Ungariei în pasalâc turcesc, Transilvania devine Principat autonom, sub suzeranitate turceasca. Fostul voievod, Ioan Zapolya (1510-1526), cu sprijin turcesc si înscaunând pentru o vreme pe tronul Transilvaniei pe Stefan Mailath, este ales rege al Ungariei pâna în anul 1540, disputându-si în aceasta perioada tronul cu Ferdinand de Habsburg. Sebesul nu este strain de aceste lupte politice, capitulând în fata armatelor lui Ioan Zapolya în anul 1531. La 21 iulie 1540 moare in Sebes, în actuala cladire a Muzeului, fost Palat Princiar, Ioan Zapolya, lasând ca rege mostenitor pe fiul sau Ioan Sigismund, în vârsta de 14 zile. Pe scena politica a Transilvaniei au loc framântari care se vor solda cu venirea la putere a austriecilor. Acestei situatii i se pune capat la 12 martie 1556, când Dieta, întrunita la Sebes, hotaraste rechemarea la cârma Transilvaniei a minorului Sigismund si a reginei mama Isabella. Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory (1581-1602), confera cetatenilor din Sebes dreptul de a-si numi procurori cu putere deplina în cauzele lor de judecata, atât la forul lor ecleziastic, cât si la cel civil. Mihai Viteazul poposeste la Sebes- „oras al Mariei Sale”- trei zile, pentru a porni apoi, prin Codlea spre Giurgiu. De notat faptul ca Sebesul, Orastie si Scaunul Miercurii au dat ostirii lui Mihai Viteazul 500 de puscasi. Într-un document din anul 1599, cetatenii Sebesului depun un juramânt de credinta fata de cardinalul Andrei Bathory, rivalul din Transilvania a lui Mihai Viteazul. Dupa victoria de la Selimbar, Mihai Viteazul îsi aseaza tabara la Sebes. De aici Mihai Viteazul îsi face intrarea triumfala în Alba Iulia. Mihai Viteazul va stabili la Sebes tabara secuilor, credinciosii sai. Dieta de la Sebes din 1 iunie 1639 adopta primul blazon al Transilvaniei. Sebesul este ars si devastat de atacul turcesc din 1661. În urma acestui eveniment „au ramas neatinse doar biserica, scoala, o parte a casei parohiale si alte doua case”. Orasul a putut fi refacut partial, cu sprijinul principelui Mihail Apafi, între 1662 si 1664. Protopopii români din opt orase si din tinuturile românesti din Ardeal, între care si cel din scaunul Sebesului, cer principelui Mihai Apafi, la 12 martie 1662, la Alba Iulia, ca alesul lor, fostul episcop Sava Brancovici, sa fie mentinut în scaunul de vladica.

Intrarea Transilvaniei sub dominatie austriaca va accentua subjugarea politica, economica si sociala a provinciei, repercutându-se printr-o fiscalitate excesiva atât asupra Sebesului, cât si asupra satelor apartinând Scaunului de aici. Dupa distrugerile amintite din 1661, Sebesul este incendiat la 1707 de trupele lui Francisc Rakoczy, fapt care a dus la scaderea populatiei si la aducerea, între 1748 si 1770 a noi familii de germani din regiunea Baden- Durlach, afectata grav de foamete si de inundatii. În secolul al XVIII-lea se constata o fluctuatie a populatiei de români din orasul Sebes, acestia fiind totusi majoritari atât în oras, cât si în Scaun sau Comitat. Urbea a fost pentru o perioada- 1732, 1736, 1790- sediu al Guberniului Transilvaniei, aflat în Casa Zapolya. La redactarea celebrului „Supplex Libelus Valachorum”, înaintat în 1791 Vienei, prin care românii cereau drepturi egale cu celelalte natiuni privilegiate din Transilvania, este amintit si aportul adus de românul Vitez, functionar din Sas- Sebes. Ca urmare a luptelor ce se dadeau în Sebes în 4 si 6 februarie 1849 între garnizoana din Alba Iulia si avangrada armatei generalului Bem, orasul va fi incendiat, iar cetatea distrusa. Urbea sufera mari pagube si stricaciuni. Din 27 iunie 1851 Scaunul Sebesului va fi dat Capitanului din Sibiu, iar din 1854- ca resedinta de Pretura- va fi arondat Prefecturii Sibiu. De-a lungul timpului Sebesul a avut de suferit nu doar din cauza invaziilor turcesti, a razboaielor interne, a rascoalelor si revolutiilor, ci si din cauza epidemiilor si calamitatilor naturale: opt epidemii de ciuma în secolele XIV- XIX, trei epidemii de holera în secolele XVIII- XIX, una de febra tifoida la sfârsitul secolului al XIX-lea; doua inundatii catastrofale în sec. al XIX-lea, cutremurul din 1620, patru incendii devastatoare între secolele XV si XIX; de amintit, în fine, foametea din 1815- 1817. Intensa activitate economica si comerciala din perioada medievala si premoderna este continuata în sec. al XIX-lea de prospere manufacturi. În Sebes se înfiinteaza tesatoria „Baumann” (1834), atelierul de pielarie „Dahinten”(1843) si fabrica de cherestea „Baierdorf& Biach”. O prospera activitate edilitar- urbanistica a fost înregistrata în perioada 1900- 1914, în timpul mandatelor primarului Johann Schöpp, când s-au construit noua primarie, posta veche, baia comunala, abatorul, sala de sport, casa padurilor, spitalul, uzina electrica si cazarma. Din 1897, Sebesul este racordat la calea ferata, prin contruirea rutei Vintu de Jos- Sebes, iar dupa 1897 este deschis si drumul pe Valea Sebesului. Unirea de la 1 Decembrie 1918 a oferit locuitorilor orasului Sebes si a celor din satele apropiate prilejul de a-si dovedi adeziunea fata de acest eveniment. Comandantul Garzii Nationale din Sebes a fost capitanul Daniel Tecau, iar primul primar ales atât de români, cât si de sasi dupa 1 Decembrie 1918 a fost avocatul Lionel Blaga, fratele lui Lucian Blaga. Dupa anul 1945, nationalizarile si expropierile facute de catre administratia comunista au avut ca obiect proprietatile agricole, industriale si imobilele, rasfrângându-se îndeosebi asupra „mosierilor”, „chiaburilor” si „industriasilor”, indiferent de nationalitate- români, sasi, maghiari, evrei, etc. Acelasi lucru li s-a întâmplat si celor arestati si deportati (oameni politici din partidele istorice, ofiteri din armata regala, cei banuiti a simpatiza cu Germania fascista, adica asupra tuturor acelor cetateni care nu acceptau sa se încadreze în politica noului regim). În anul 1980 se pulseaza curent electric la reteaua nationala de la prima hidrocentrala de pe Valea Sebesului, cea de la Oasa -Gâlceag, careia îi urmeaza, la scurt timp, centralele de la Tau, Sugag, Capâlna, Sasciori si Petresti. Populatia orasului a evoluat în timp de la 4.624 de locuitori în anul 1850, la 7.700 în 1900, apoi la 13.700 în 1966. În prezent Sebesul are peste 30.000 de locuitori, dintre care 83% români,1,5% germani, 6,9% romi, 1,78% maghiari, etc.i, 1,78% maghiari, etc.

MONUMENTE

BISERICA EVANGHELICA

sebes14
Amplasata în centrul orasului, biserica este cel mai impozant monument din Sebes. Initial, odata cu asezarea sasilor in zona, respectiv la mijlocul secolului al XII-lea, s-a ridicat o bazilica romanica. Înca din a doua jumatate a secolului al XIII-lea, dar mai ales în cursul secolului urmator, biserica din Sebes a suferit unele schimbari notabile, si aceasta ca urmare a puternicei influente pe care o exercita arhitectura cisterciana în a doua jumatate a secolului al XIII-lea în sudul Transilvaniei, influenta care se va generaliza pe întreg teritoriul Transilvaniei. Schimbarile survenite acum la edificiul de cult catolic din localitate demonstreaza ca între secolele XIII-XIV potentialul economic al Sebesului se afla în continua crestere, iar marimea bisericii gotice nou construite, elementele decorative, executia lucrarilor, exprima gustul elegant, pretentiile si posibilitatile locuitorilor acestei urbe.

Înaltimea corului este de 23 m, a stâlpilor din interiorul lui de 11 m. Pe stâlpii de forma octogonala se sprijina nervurile cheilor de bolta gotice, decorate cu sculpturi vegetale sau personaje mitologice ori biblice. Unele din aceste personaje au deasupra baldachine cizelate în piatra.

În secolul al XV-lea biserica este înconjurata de un zid înalt, prevazut cu metereze. Între 1518-1526 se înalta altarul poliptic, care are dimensiunile de 13 m înaltime si 6 m latime.

Din prima jumatate a secolului al XVI-lea, monumentul serveste ca edificiu de cult al parohiei evanghelice din Sebes. Biserica a fost restaurata în anii 1960-1964.

BISERICA ROMANO-CATOLICA „SF. BARTOLOMEU”

Situata în partea de nord-est a cetatii, biserica se afla înscrisa pe lista monumentelor istorice. A fost ridicata si a servit initial ca manastire a calugarilor dominicani. Prima mentiune documentara a dominicanilor la Sebes este din anul 1322.

Dominicanii si-au construit manastirea la limita estica a perimetrului localitatii, aceasta fiind ulterior înglobata în incinta fortificata. Asezamântul ocupa o parcela limitrofa coltului nord-estic al curtinei, în dreptul turnului poligonal de astazi.

În anul 1524, în manastirea din Sebes traiau sapte calugari dintre care doi erau mestesugari. Ultima relatare documentara despre manastire dateaza din anul 1539. Manastirea a fost parasita probabil cu ocazia secularizarii averilor manastiresti, dupa victoria Reformei în Transilvania.

În anul 1731, când primaria orasului a cedat manastirea ordinului franciscan, cladirile erau în stare de ruina. Din întregul ansamblu s-au pastrat doar zidurile, boltile fiind integral refacute în stil baroc.

Biserica dominicana din Sebes mai pastreaza din faza gotica contrafortii corului si pe cei ai navei. Deschiderile ferestrelor au fost modificate sau partial obturate. Din claustru se mai pastreaza doar încaperile din aripa rasariteana si coridoarele spre curte de la est si sud.

Biserica a fost restaurata în anii 1921-1922, însa cutremurul din 1940 o avariaza grav. Lucrari de reparatii s-au înregistrat si în anii 1959-1960 si 1970.

Actualmente biserica manastirii apartine ca lacas de cult parohiei romano-catolice din localitate. Fostul claustru este utilizat ca spatiu de locuit si drept sediu al comunitatii italiene din Sebes.

CAPELA „SF. IACOB”

Ridicata la nord de corul gotic al actualei biserici evanghelice, capela se înscrie în categoria celor mai bine pastrate monumente medievale din Sebes. Investigatilor arheologice din anii1960-1964, întreprinse de arheologul Radu Heitel, au stabilit ca începuturile capelei sunt legate de anul 1382.

Interiorul se compune din trei nave. La ele se ajunge printr-un portal gotic, din care se remarca partea sa superioara. Capela este bogat împodobita cu picturi si cu pietre sculpturale specifice artei gotice. Monumentul este atribuit goticului mijlociu din Transilvania.

HALELE BRESLELOR

Halele au fost ridicate la estul bisericii evanghelice, pe zidul de incinta ce înconjoara acest complex monumental medieval. Fatada halelor se afla spre vechea piata a orasului. Halele breslelor se pare ca au fost ridicate în secolul al XVII-lea. Ele au servit ca loc de reclama si de desfacere a produselor mestesugaresti. Nu este exclus ca aceste hale sa fie mult mai vechi iar initial sa fi fost confectionate din lemn. Halele se remarca prin arcadele lor semicirculare si servesc, in continuare, drept spatii comerciale.

CASA BINDER

Aflata în plin centru al orasului, într-o zona caracterizata de cladiri masive, Casa „Franz Binder” si-a capatat aspectul actual în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Franz Binder, originar din Sebes, a plecat într-un lung periplu levantin ce a durat de la sfârsitul anului 1840 pâna la începutul lui 1850.
sebes17
DDin iunie 1850 s-a asezat în Africa unde, timp de alti zece ani, a întreprins numeroase calatorii cu scop comercial între Cairo si Khartum. În 1860 ajunge în contact cu triburi din regiunea Nilului superior, patrunzând în teritoriile Zande. Revine în Europa în 1862 cu o bogata colectie etnografica africana. Stabilit definitiv acasa, Franz Binder îsi cumpara o mosie la Vurpar. În Sebes, acesta a ridicat o casa impunatoare, împodobindu-i fatada cu trei basoreliefuri care reprezinta: orasul Cairo, piramidele si sfinxul, ruinele templului Isis din insula Philae de lânga Assuan si o caravana în desertul Nubiei, în mijlocul careia figureaza calare însusi Franz Binder. Pe balconul cladirii, în mijloc, se afla o statueta feminina, probabil zeita Fortuna. Exploratorul a murit la 11 aprilie 1875, la vârsta de 55 de ani. În prezent cladirea monument istoric „Franz Binder” din Sebes adaposteste reprezentanta locala a „Bancii Agricole”.

CASA ZAPOLYA

sebes19
Amplasata în centrul orasului, lânga Primarie, pe frontul stradal de nord al orasului, clãdirea a fost construitã din piatrã în sec. al XV-lea si mãritã substantial în secolul imediat urmãtor. La aspectul actual al clãdirii concurã elemente de structurã si decorative, atribuite mai multor stiluri arhitectonice precum: gotic, baroc si renascentist. In secolul al XV-lea casa era un mic palat, construit în stil gotic, ce a servit ca sediu al Dietei Transilvaniei, iar mai târziu ca resedintã a voievozilor provinciei. Aici a murit, la 21 iulie 1540, voievodul, iar mai apoi regele Ungariei, Ioan Zapolya. De acest eveniment se leaga denumirea „Casa Zapolya”, respectiv „Könighaus”, atribuita monumentului. Desi a suferit multe refaceri în cursul secolelor XVIII-XX, fatada de sud a clãdirii pãstreazã aspectul specific edificilor construite în secolul al XVI-lea. În anul 1939 aici se afla sediul Grupului Etnic German, iar dupã nationalizare, clãdirea a devenit sediu al sindicatelor. Din 1951 „Casa Zapolya” a fost transformata in muzeu, postura în care se afla si în momentul de fata. Monumentul a fost restaurat în perioada 1960-1962. Din anul 1997 muzeul este arondat Centrului Cultural „Lucian Blaga”. În toamna anului 2001 muzeul din Sebes si-a schimbat titulatura în Muzeul Municipal „Ioan Raica”.

TURNUL STUDENTULUI

sebes20
Cunoscut si sub denumirea de turnul croitorilor, este asezat în coltul de sud-est al orasului. Turnul are o forma patrata, cu laturile de 5 m, fiind confectionat din piatra bruta de râu, legata cu mortar de var. Zidul are o grosime de 1 m. Turnul are parter si patru nivele, sustinute pe grinzi de lemn. Primele doua nivele apartin fazei incipiente, iar celelalte au fost adaugate ulterior, probabil în secolele XV-XVI.

Denumirea de turnul studentului vine de la evenimentul petrecut la Sebes legat de atacul turcesc din anul 1438 când întreg sudul Transilvaniei, din Tara Hategului si pâna în Tara Bârsei, este devastat. Sebesul este pradat, incendiat, distrus de sultanul Murad al II-lea, iar multi locuitori ai urbei sunt ucisi si dusi în robie. Din grupul de localnici care au rezistat pâna la sfârsitul bataliei, facea parte si un elev, cunoscut sub denumirea de studentul din Romos. O scrisoare din San Michele, datata 12 decembrie 1458, aminteste de aceste evenimentele din viata tânarului „Captivus Septemcastrensis”, dus în robie de catre turci, vândut si închis de mai multe ori, pâna când a fost eliberat de ultimul sau stapân. Studentul isi povesteste viata in „Tratat despre datinile, moravurile, conditiile de viata si rautatea turcilor”, carte aparuta în prima editie la Roma în anul 1475. Lucrarea respectiva a fost considerata în trecut de unii autori ca fiind primul incunabul românesc si va ajunge sa fie tiparita, pâna în 1560, în 25 de editii, devenind o curiozitate bibliofila a acestui incontestabil umanist din secolul al XV-lea.

CETATEA VECHE DIN SEBES

Fortificatia orasului Sebes a intrat în literatura de specialitate ca prima cetate oraseneasca pentru care s-a pastrat un act oficial de constructie. La 23 noiembrie 1387, o delegatie a orasului a obtinut de la regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a se înconjura cu zid de piatra. Cetatea care înconjura orasul medieval a fost ridicata în mai multe etape, având turnuri de aparare aflate în întretinerea breslelor si patru porti de acces. Locuitorii orasului Sebes au cerut regelui incuvintarea de a ridica o întaritura în jurul orasului temandu-se de noi invazii turcesti.

Initial, orasul avea o prima fortificatie, ridicata undeva la mijlocul secolului al XIII-lea, în jurul actualei biserici evanghelice. Noul sistem defensiv, ridicat cu acordul regelui în anul 1387, este caracterizat de o curtina de forma dreptunghiulara, cu colturi rotunjite, adaptate într-o oarecare masura terenului, cu perimetrul de 1700 m si suprafata de aproape 20 ha.

Incinta fusese ridicata din piatra de râu legata cu mortar. Înaltimea ei nu depaseste 7 m, iar grosimea este în medie 1,20 m. Aceasta curtina a fost înzestrata cu un parapet strapuns de creneluri si un drum de straja sprijinit pe curtina si pe console de lemn.

De la început, curtina orasului fusese prevazuta cu o serie de turnuri. Sunt cunoscute un numar de 8 astfel de turnuri. Nu este exclus ca numarul acestora sa fie mult mai mare. În secolul al XVI-lea se ridica câte o barbacana la portile de est si de vest.

Fortificatia medievala a orasului Sebes se înscrie în categoria celor de maxima importanta întrucât reprezinta un prototip arhaic al sistemului sau defensiv, transformarile din perioada moderna fiind relativ minore.